Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Resfintire Biserica Vaculesti_07

Biserica „Sfinţii Voievozi” a parohiei Văculeşti din Protopopiatul Dorohoi, judeţul Botoşani, s-a aflat astăzi, 16 septembrie, în mare sărbătoare, deoarece a fost târnosită în această dimineaţă de Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul a resfinţit biserica atât în exterior cât şi în interior, fiind înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi.

Sute de credincioşi din toate colţurile judeţului au venit astăzi să participe la acest mare eveniment al comunităţii lor, bucurându-se şi de vremea frumoasă. La sfârşitul evenimentului s-au acordat distincţii şi s-a acordat o masă praznicală tuturor enoriaşilor.

„Mă bucură faptul că s-au adunat aşa de mulţi oameni aici, şi sunt fericit că am reuşit să marcăm cei 300 de ani de la ridicarea Sfântului lăcaş.”, a declarat pentru Dorohoi News, primarul comunei Văculeşti, Sorin Gînga. (Andrei B.)



Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Resfintire Biserica Vaculesti_07Resfintire Biserica Vaculesti_01Resfintire Biserica Vaculesti_02Resfintire Biserica Vaculesti_03Resfintire Biserica Vaculesti_04Resfintire Biserica Vaculesti_05Resfintire Biserica Vaculesti_06Resfintire Biserica Vaculesti_08Resfintire Biserica Vaculesti_09Resfintire Biserica Vaculesti_10Resfintire Biserica Vaculesti_11Resfintire Biserica Vaculesti_12Resfintire Biserica Vaculesti_13Resfintire Biserica Vaculesti_14Resfintire Biserica Vaculesti_15Resfintire Biserica Vaculesti_16Resfintire Biserica Vaculesti_17Resfintire Biserica Vaculesti_18Resfintire Biserica Vaculesti_19Resfintire Biserica Vaculesti_20
DorohoiNews.ro, 16-09-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

17.09.2012 la 13:06

Felicitari domnului primar pentru modul de implicare si organizare. Toata stima. Multe evenimente frumoase in continuare. Felicitari si obshtii pentru coeziune in jurul primarului si al preotului.

17.09.2012 la 11:36

Felicitari celor care au organizat evenimentul. Asa ceva vezi rar in zona Botosani. Cine mai organizeaza evenimente nde gen sa ia exemplu de la primarul din Vaculesti. Felicitari!

16.09.2012 la 21:15

Felicitari domnului primar pentru organizarea evenimentului! Doamne ajuta!

16.09.2012 la 19:25

FELICITARI!!! DUMNEZEU INCEPE SA FACA DREPTATE! MA BUCUR PENTRU VOI!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Contabil cu experiență, ofer servicii de evidență contabilă

Contabil cu experiență, ofer servicii de evidență contabilă
Contabil cu experiență, ofer servicii de evidență contabilă. Relații la telefon: 0744529504

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori
Fabrică de rezervoare din plastic cu sediul în Pascari angajează 2 muncitori. Salariu motivant, ...

Angajăm șofer taxi!

Angajăm șofer taxi!
Căutăm șofer serios, responsabil și punctual. Program flexibil. Câștiguri avantajoase. Condiții ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Vând teren

Vând teren
Vând teren la 5 km de Dorohoi DN 29A, tel.0757245186

Colectivul Spitalului Municipal Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Spitalului Municipal Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Întregul personal al Spitalului Municipal Dorohoi este alături de dr. Loghin Adriana în ...

Ofer spre închiriere spațiu comercial

Ofer spre închiriere spațiu comercial
Închiriez spațiu comercial de 75 Mp Spiru Haret Nr 3 in loc la Fortuna! Tel 0724031344

Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi regretă trecerea în neființă a colegului Daniel ...

Societatea Culturală Dorohoi din cadrul Bibliotecii Municipale transmite Sincere condoleanțe!

Societatea Culturală Dorohoi din cadrul Bibliotecii Municipale transmite Sincere condoleanțe!
SOCIETATEA CULTURALĂ DOROHOI din cadrul Bibliotecii Municipale „Păstorel Teodoreanu”, regretă ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro